Asociatia Pro Democratia



Legea nr. 507 din 2002



Legea nr. 507 din 2002

privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice

(publicata in Monitorul Oficial nr. 582 din 6 august 2002)


CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1.
(1) Persoanele fizice, cetateni romani sau cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene si ai celorlalte state apartinand spatiului economic european, pot desfasura activitati economice pe teritoriul Romaniei, in mod independent, sau pot constitui asociatii familiale in conditiile prevazute de prezenta lege.
(2) Prevederile prezentei legi nu se aplica persoanelor fizice care au dreptul de a exercita profesii in baza unor legi speciale. In normele metodologice va fi stabilit si nomenclatorul acestor profesii.
(3) Persoanele fizice definite la alin. (1) si asociatiile familiale pot fi autorizate sa desfasoare activitati economice in toate domeniile, meseriile si ocupatiile, cu exceptia celor stabilite sau interzise prin legi speciale.

Art. 2.
(1) Asociatia familiala se poate infiinta la initiativa unei persoane fizice si se constituie din membrii de familie ai acesteia, care locuiesc in aceeasi localitate.
(2) Asociatia familiala este reprezentata in relatiile cu tertii de persoana din initiativa careia s-a infiintat sau de persoana imputernicita de aceasta.

Art. 3.
(1) Persoana fizica care desfasoara, prin forte proprii, activitati economice in mod independent, precum si persoanele fizice care sunt membri ai asociatiilor familiale, fara a implica raporturi de munca fata de un angajator, au, in sensul prezentei legi, calitatea de angajat propriu.
(2) Calitatea de angajat propriu se refera la dreptul de a fi asigurat in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, al asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj, in conditiile prevazute de legile care reglementeaza aceste domenii.
(3) Persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatiile familiale autorizate in conditiile prezentei legi nu pot angaja persoane cu contract individual de munca pentru desfasurarea activitatilor autorizate.

Art. 4.
(1) Pentru desfasurarea activitatilor economice in mod independent sau in cadrul asociatiilor familiale persoana fizica, respectiv membrii asociatiei familiale care au calitatea de angajat propriu, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa fi implinit varsta de 16 ani, cu exceptia celor care desfasoara activitati economice in mod independent sau a reprezentantilor asociatiei familiale, care trebuie sa fi implinit varsta de 18 ani;
b) starea sanatatii, dovedita cu certificat medical eliberat in conditiile legii, sa le permita desfasurarea activitatii pentru care se solicita autorizatia;
c) sa aiba calificarea necesara desfasurarii activitatii economice pentru care se solicita autorizatia;
d) sa posede autorizatia speciala emisa de organele competente, potrivit legii, pentru desfasurarea activitatilor economice a caror exercitare necesita o autorizare speciala, conform legii;
e) sa nu fi fost condamnati prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru savarsirea infractiunii prevazute la art. 281 din Codul penal, a altor infractiuni privind regimul legal stabilit pentru unele activitati economice sau a infractiunii de fals.
(2) Persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatia familiala trebuie sa detina autorizatia eliberata in conditiile prezentei legi.

CAPITOLUL II
Autorizarea. Conditii pentru desfasurarea activitatii.
Anularea autorizatiei
Art. 5.
(1) Autorizatia pentru desfasurarea de catre persoane fizice a unor activitati economice in mod independent, precum si pentru infiintarea si functionarea de asociatii familiale, denumita in continuare autorizatie, se elibereaza, la cerere, de catre primarii comunelor, oraselor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucuresti, pe a caror raza teritoriala isi au domiciliul persoanele fizice.
(2) Persoanelor fizice care nu au domiciliul in Romania li se elibereaza autorizatiile prevazute la alin. (1) de catre primarii unitatilor administrativ-teritoriale pe a caror raza isi au resedinta.
(3) Autorizatia va cuprinde in mod obligatoriu activitatea principala, codificata conform clasificarii activitatilor din economia nationala - CAEN, clasa de 4 caractere, potrivit legii.

Art. 6.
(1) Persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatiile familiale au dreptul sa desfasoare numai activitatile pentru care sunt autorizate.
(2) Pentru desfasurarea altei activitati, care nu este prevazuta in autorizatie, este necesara completarea autorizatiei.
(3) O persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent sau o asociatie familiala are dreptul de a detine o singura autorizatie.

Art. 7.
(1) Pentru obtinerea autorizatiilor in vederea desfasurarii de catre persoanele fizice a unor activitati economice in mod independent sau pentru infiintarea si functionarea de asociatii familiale, persoana fizica sau, dupa caz, reprezentantul asociatiei familiale, trebuie sa depuna o documentatie care va cuprinde:
a) cerere-tip (in cazul asociatiei familiale aceasta trebuie sa contina semnaturile tuturor membrilor asociatiei);
b) cazierul judiciar;
c) copii de pe actele de identitate;
d) certificatul medical pentru persoana fizica, respectiv pentru membrii asociatiei familiale, prevazut la art. 4 alin. (1) lit. b);
e) actele din care sa rezulte resedinta, pentru persoanele fizice cetateni straini prevazute la art. 1 alin. (1);
f) documentele care atesta calificarea profesionala si, dupa caz, autorizatia speciala prevazuta
la art. 4 alin. (1) lit. d);
g) acordurile si avizele eliberate de institutiile abilitate, potrivit dispozitiilor legale, necesare desfasurarii activitatilor pentru care se solicita autorizarea.
(2) Cererea de autorizare sau de completare a autorizatiei, dupa caz, se solutioneaza in termen de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii la autoritatea administratiei publice locale emitente.

Art. 8.
Se considera ca au calificarea ceruta de activitatea economica pentru care solicita autorizarea persoanele fizice care au pregatire profesionala de specialitate sau competentele necesare desfasurarii acelei activitati.

Art. 9.
(1) Pregatirea profesionala de specialitate sau competentele, prevazute la art. 8, pot fi dovedite cu urmatoarele documente, dupa caz:
a) diploma sau certificatul de absolvire a unei institutii de invatamant profesional, preuniversitar sau universitar, eliberata in conditiile legii, in specialitatea pentru care se solicita autorizarea;
b) certificatul de absolvire a unei forme de pregatire profesionala, organizata in conditiile legii in vigoare la data eliberarii acestuia;
c) certificatul de competenta profesionala, eliberat de institutiile abilitate conform legislatiei in vigoare;
d) cartea de mestesug obtinuta in conditiile prevazute de actele normative in vigoare la data eliberarii acesteia;
e) alte acte doveditoare care atesta pregatirea profesionala, potrivit legii.
(2) Persoanele fizice prevazute la art. 1 alin. (1), care au absolvit forme de pregatire profesionala in strainatate, trebuie sa depuna, pentru obtinerea autorizatiei, dupa caz:
a) atestatul de recunoastere si echivalare, eliberat de Ministerul Educatiei si Cercetarii prin Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor, pentru documentele prevazute la alin. (1) lit. a);
b) actele prevazute la alin. (1) lit. b)-e), insotite de dovada recunoasterii acestora de catre autoritatile competente in domeniu din statul in care au fost emise, traduse si legalizate conform legii, certificate de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale printr-o institutie stabilita prin ordin al ministrului muncii si solidaritatii sociale.

Art. 10.
Dupa obtinerea autorizatiei asociatiile familiale si persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sunt obligate sa se inregistreze la Registrul comertului si la organele fiscale teritoriale, conform reglementarilor legale in vigoare.

Art. 11.
(1) Persoanelor fizice, cetateni straini, care desfasoara activitati economice pe teritoriul Romaniei, autorizate in conformitate cu prevederile prezentei legi, li se va aplica regimul valutar stabilit prin reglementarile Bancii Nationale a Romaniei pentru rezidenti. In acest sens, pentru operatiunile decurgand din desfasurarea activitatilor economice respective aceste persoane vor putea deschide conturi in lei si in valuta la banci si la alte entitati juridice abilitate prin lege sa desfasoare activitate bancara in Romania, cu respectarea regimului valutar aplicabil rezidentilor.
(2) Pentru efectuarea altor operatiuni decat cele decurgand din desfasurarea activitatilor economice autorizate potrivit prevederilor prezentei legi, persoanele fizice prevazute la alin. (1), in masura in care nu si-au stabilit domiciliul in Romania, pot deschide si pot mentine conturi in lei si in valuta, cu respectarea regimului valutar aplicabil nerezidentilor, si au dreptul de a converti in valuta veniturile obtinute din activitatile economice desfasurate si de a transfera fara restrictii in strainatate disponibilitatile valutare rezultate din activitatea desfasurata, din investitia efectuata si din lichidarea acesteia.

Art. 12.
(1) Anularea autorizatiei se realizeaza in baza cererii de renuntare sau cand una dintre conditiile de acordare nu mai este indeplinita.
(2) Cererea de renuntare la autorizatie se adreseaza in scris autoritatii administratiei publice locale emitente de catre persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent sau de catre reprezentantul asociatiei familiale si se solutioneaza in termen de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii.
CAPITOLUL III
Sanctiuni
Art. 13.
(1) Neinregistrarea asociatiilor familiale sau a persoanelor fizice care desfasoara activitati economice in mod independent la Registrul comertului sau la organele fiscale teritoriale se sanctioneaza conform prevederilor legale in vigoare.
(2) Cazurile de suspendare sau de anulare a autorizatiei prevazute in prezenta lege vor fi comunicate lunar de catre emitent Oficiului registrului comertului si organelor fiscale competente aflate pe raza teritoriala a autoritatii publice emitente.
(3) Anularea autorizatiei atrage radierea din oficiu din registrul comertului a persoanei fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau a asociatiei familiale.
(4) Masura anularii autorizatiei poate fi contestata in instanta, in conditiile legii.

Art. 14.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac conform prevederilor legale.

Art. 15.
(1) Persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent sau asociatia familiala careia i-a fost anulata autorizatia ca urmare a aplicarii unei sanctiuni poate solicita o noua autorizare numai dupa expirarea unui an de la comunicarea masurii de anulare, ramasa definitiva.
(2) Persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent sau asociatia familiala careia i-a fost anulata a doua oara autorizatia ca urmare a aplicarii unei sanctiuni poate solicita o noua autorizare numai dupa expirarea a 3 ani de la comunicarea ultimei masuri de anulare, ramasa definitiva.

Art. 16.
Exercitarea activitatilor economice fara autorizatie emisa de conditiile prezentei legi constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

CAPITOLUL IV
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 17.
(1) Persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatiile familiale care au obtinut autorizatii eliberate in baza Decretului-lege nr.54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative, cu modificarile si completarile ulterioare, isi pot desfasura activitatea in baza acestora o perioada de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(2) Pana la expirarea termenului prevazut la alin. (1), in vederea continuarii activitatii este necesara obtinerea unei autorizatii in conditiile prezentei legi.

Art. 18.
Prezenta lege intra in vigoare la 90 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 19.
In aplicarea prevederilor prezentei legi vor fi elaborate norme metodologice care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului, in termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 20.
Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

Art. 21.
La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga:
a) Decretul-lege nr.54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.20 din 6 februarie 1990, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) Hotararea Guvernului nr.201/1990 pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-lege nr.54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.33-34 din 8 martie 1990, cu modificarile si completarile ulterioare.


Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU

Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Bucuresti, 12 iulie 2002.
Nr. 507.